Am găsit o pasăre rănită, ce ar trebui să fac?

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În primul rând, trebuie să ne gândim la siguranța noastră și să identificăm specia pasării. Chiar și păsările răpitoare de mici dimensiuni precum cucuveaua, au ciocurile și ghearele puternice care pot cauza răni nedorite, în timp ce păsările mai mari, ca și berzele sau stârcii, pot răni omul cu ciocurile lor lungi. Apoi, dacă pasărea este stresată, o putem liniști acoperindu-i capul cu o pătură, haine sau alte materiale, ținând cont de faptul că orice fermoar sau cataramă trebuie să fie la exterior, pentru a evita astfel producerea de răni suplimentare păsării. Acest lucru este important, deoarece pasărea este cel mai probabil în stare de șoc iar încercările noastre de a o ajuta ar putea să o streseze mai mult. În plus, ar trebui să manevrăm cu grijă pasărea, ținând-o de tarsuri (partea inferioară a picioarelor, gambele) și să îi protejăm aripile ținându-i tot corpul.

Pentru a transporta pasărea, cel mai potrivit și accesibil echipament constă dintr-o simplă cutie de carton. Dacă aveți posibilitatea de a alege dimensiunea cutiei, atunci ar trebui să o alegeți pe cea care se potrivește dimensiunilor păsării: pasărea trebuie să încapă cu aripile și picioarele strânse spre corp. Utilizând o cutie potrivită ca dimensiuni, putem reduce riscul deteriorării penajului și a cozii, precum și șansele de a cauza alte răni. În cutie trebuie apoi făcute orificii de mici dimensiuni  pentru a asigura o aprovizionare adecvată cu oxigen. Odată ce pasărea este în cutie, aceasta trebuie să fie legată cu grijă, cu o sfoară sau bandă adezivă, pentru a ne asigura că pasărea nu va ieși în timpul transportului. Apoi, până la sosirea la destinație, pasărea trebuie să fie lăsată în pace; dacă este frecvent deschisă cutia, este foarte probabil să provocăm un stres inutil păsării.

Următorul pas este cel de a suna un medic veterinar sau de a transporta direct pasărea la cabinetul veterinar. Este vital să nu încercăm să o tratăm acasă noi înșine, deoarece putem cauza mai mult rău. Acest lucru este valabil mai ales în cazul în care pasărea are o fractură, situație în care, este o greșeală frecventă ca oamenii să ceară ajutor numai după câteva zile de păstrare a păsării acasă. Acest lucru poate costa chiar viața păsării.

Odată ajunși la medicul veterinar, trebuie să descriem foarte detaliat modul în care am găsit pasărea, deoarece acest lucru poate ajuta medicul să pună un diagnostic corect. Păsările găsite în apropierea stâlpilor electrici au suferit cel mai probabil un șoc electric. Această eventualitate nu ar produce nici un fel de simptom pentru primele zile dar este vitală diagnosticarea cât mai rapidă pentru ca pasărea să poată fi tratată. Dacă la locul unde a fost găsită pasărea mai existau și alte cadavre, acest lucru poate indica otrăvirea (dacă este acest caz, atunci este de ajutor dacă puteți observa eventuale vărsătură ale păsării sau consistența excrementelor). Dacă ați găsit momeală, atunci aceasta trebuie să fie în mod sigur colectată pentru prelevarea de probe și pentru a se evita otrăvirea altor păsări. În caz de otrăvire, pasărea trebuie transportată urgent la veterinar!

În caz de leziuni externe, atunci când există o hemoragie puternică, ar trebui să se aplice un bandaj de presiune, care trebuie să fie verificat în 2-3 ore. Dacă există o fractură, atunci aceasta ar trebui să fie fixată cu o atelă suficient de mare pentru a acoperi fractura, atât deasupra cât și sub rană. Acest lucru este important, deoarece fracturile închise pot deveni ușor deschise dacă nu sunt fixate corespunzător. Dacă există o fractură deschisă (compusă), în mod ideal, trebuie aplicat un unguent antibiotic până la punctul de rupere al osului. Cel mai bun antibiotic pentru acest caz este Betadina, fie sub formă de unguent fie sub formă de tinctura. Cu toate acestea, în cazul în care acest lucru nu este posibil, atunci trebuie să se aplice doar apă peste osul fracturat, astfel încât să-l păstrați umed până când ajungeți la veterinar.

Dacă nu puteți ajunge la veterinar repede și se pare că pasărea a suferit o perioadă îndelungată de timp fără  hrană sau apă, atunci ar trebui să încercați și să îi dați pasării să bea apă. Puteți folosi un pai, o seringă, lingura sau pur și simplu să picurați cu degetul puțină apă in ciocul pasării.

Hrănirea este necesară doar în cazul în care este evident faptul că pasărea a stat o perioadă îndelungată de timp fără mâncare și este foarte slăbită. Chiar și atunci trebuie să fiți foarte atent, deoarece dacă i se oferă o alimentație necorespunzătoare, atunci se poate provoca moartea păsării. Starea de hrănire și foamea pasării pot fi determinate de cantitatea de grăsime de pe piept. Puteți simți această grăsime, dacă palpați sternul pasării: dacă simțiți că unghiul sternului este proeminent atunci înseamnă că pasărea este slabă, dar dacă simțiți musculatură sau grăsime, atunci nu este necesară încă hrănirea păsării.

Atenție! Păsările de mici dimensiuni trebuie să fie hrănite mai des, de aceea ele necesită o atenție sporită. Păsările răpitoare pot trăi fără hrană timp de 1-2 zile.

Dacă ciocul păsării este de formă conică, asemănător cu cel al unei vrăbii, atunci aceasta este o pasăre granivoră. Ea poate fi hrănită cu semințe de floarea soarelui sau amestec de semințe ce poate fi găsit în pet-shop. Dacă ciocul păsării este subțire, ascuțit sau încovoiat, atunci aceasta este o pasăre insectivoră sau răpitoare. Pentru păsări răpitoare puteți utiliza ca hrană organe de animale, tăiate în bucăți (inimă, ficat) sau bucăți mici de pui. Dimensiunea hranei trebuie să fie ușor de înghițit; ar trebui să fie mai mică decât jumătate din diametrul ciocului și mult mai scurtă.

În cazul unei coliziuni cu o fereastră, primul lucru ce trebuie făcut este ca pasărea să fie dusă într-un loc liniștit, în siguranță, ferit de câini și pisici, iar apoi să așteptăm și să vedem dacă pasărea își revine. Adesea, ele suferă o pierdere de echilibru de scurtă durată dar apoi își revin în câteva minute, după care pot fi eliberate. Dacă nu, atunci este cazul să fie duse la un medic veterinar.

Numerele de telefon la care oricine poate cere ajutor în cazul unei păsări rănite:

Asociația pentru protecția păsărilor și a naturii „Grupul Milvus”: 0722 533816.

Asociația Vets4WildLevente Borka Vitális +40 744 509 254, Loránd Köbölkuti +40 744 597 674, Csongor Szilágyi +40 744 899 719

vets4wild

Lăsați un comentariu

This Post Has 5 Comments

  1. Ionut

    Acum 2 zile, am gasit un pui de cucuvea lovit de mașină și am mers la un veterinar din oraș în speranța că îl poate ajuta, dar cand am ajuns acolo mi-au sugerat să fac ce vreau cu el dar să nu îl aduc în cabinetul lor! Am intrebat câteva lucruri despre ele cum ar fi: dacă sunt o specie protejată sau cum sa procedez să o ajut sau mai mult să acorde ei ajutor dar nu, eu mi-au raspuns pur si simplu că, habar nu au și să o duc oriunde în afara orașului!!! Halal doctori veterinari (soț și soție – oraș Motru, Gorj)

  2. Florentin

    Am gasit o randunica in gradina ce merges far nu poate zbura decat cativa centimetri. Merge și se îndepărtează de mine fiind speriată da nu poate zbura. Cum as putea ajuta aceasta pasare daca sunt departe de un centru veterinar?

    1. Milvus Group

      Numerele de telefon la care oricine poate cere ajutor în cazul unei păsări rănite: 0722 533816.

  3. Daniela

    Am găsit un gugustuc, ieri care are aripa lovita, probabil muscata de o pisica, am sunat la mai multe clinici veterinare și nu am găsit pe nimeni care sa ma ajute(tratează doar câini și pisici) Azi am încercat sa o curat cu betadina. Oare am procedat corect? Deja mirosea rana. Am hrănit-o cu arpacaj și i am dat și apă. Dacă ma poate ajuta cineva cu sfaturi, va rog! Mulțumesc.

    1. Milvus Group

      Bună ziua, în cazul păsărilor rănite sunați la numărul de urgență afișat și în știrea respectivă: 0722 533816.