Maia - Foto: Luca Andrei Dehelean

În data de 22.04.2012, o echipă din România formată din 5 angajați și voluntari ai Grupului Milvus, implicați în proiectul de conservare a șoimului dunărean LIFE09 NAT/HU/000384, s-au deplasat la Sarajevo, Bosnia și Herțegovina. Acolo au fost întâmpinați de către domnii Dražen Kotrošan și Iljan Dervovič, doi membri ai Ornitološko društvo “Naše ptice” (Societatea Ornitologică „Păsările noastre“), un ONG din Bosnia  și Herțegovina dedicat protecției păsărilor, care ne-au fost de mare ajutor pe parcursul vizitei noastre.

Scopul călătoriei a fost recuperarea transmițătorului satelitar montat anul trecut în România pe femela juvenil de șoim dunărean botezată Maia (VIDEO), precum și aflarea răspunsului la întrebarea dacă transmițătorul a căzut pur și simplu de pe spatele păsării sau dacă s-a întâmplat nefericita situație ca pasărea să fi murit, în această din urmă situație încercând să identificăm și cauza morții acestui șoim.

După ce și-a luat zborul din singurul cuib de șoim dunărean cunoscut în România în anul 2011, Maia a petrecut o bună perioadă de timp în Voivodina, nordul Serbiei. Acolo ea a fost vizitată de către angajații și voluntarii Grupului Milvus în 15.09.2011, unde ne-a oferit informații valoroase despre dispersia juvenililor de șoim dunărean, hrana acestora, comportamentul lor în primul an de viață etc., mai multe informații găsiți aici.

Ilijas, Bosnia – Foto: Luca Andrei Dehelean

În mijlocul acestei ierni grele pentru continentul european, în prima zi a lunii februarie, Maia a părăsit Serbia îndreptându-se spre vest, unde a intrat pe teritoriul Croației. Acolo ea a petrecut aproximativ 10 zile după care s-a îndreptat spre sud, în direcția Mării Adriatice, oprindu-se la câțiva km nord de Sarajevo, capitala Bosniei. Din cauza semnalelor difuze și greu de interpretat, putem doar afirma că în data de 10 februarie era încă în Croația iar la 13 februarie șoimul se afla deja la nord de Sarajevo, între aceste 2 locații datele nu au putut fi interpretate din cauza calității slabe a semnalelor, semn că ceva era în neregulă între aceste două date. După încă o săptămână am primit semnal din același loc, acest lucru nefiind deloc ceva obișnuit pentru un șoim dunărean. Atunci ne-a fost confirmat că ceva se întâmplase într-adevăr. Astfel, partenerii noștri din Ungaria au  luat legătura cu colegii ornitologi de acolo, aceștia deplasându-se la fața locului însă fără nici un rezultat, căutările lor fiind de asemenea îngreunate din cauza condițiilor meteo dificile din acea perioadă.

Spre punct – Foto: Luca Andrei Dehelean

La începutul lunii aprilie, transmițătorul a emis iarăși din nordul orașului Sarajevo, dintr-o pădure aflată pe un deal, la câteva sute de metri de semnalele din luna februarie. Am decis că merita încercată o căutare amplă a zonei, astfel că ne-am deplasat acolo și am căutat amănunțit punctele respective.

După câteva ore am reușit să găsim transmițătorul, inelul ornitologic care fusese aplicat la piciorul păsării, precum și rămășițele șoimului constând din câteva pene smulse și toracele acesteia. După urme am constatat că penele fuseseră smulse de către un

Locația finală a păsării - Foto: Luca Andrei Dehelean

mamifer, însă acest fapt probabil s-a petrecut după moartea șoimului. Din păcate, cauza exactă a morții nu s-a putut identifica, totuși câteva presupuneri se pot face iar cauzele care par să fie cele mai pluzibile sunt două. Ținând cont de locația păsării și de habitatul din jur format din regiuni de deal cu păduri întinse, habitat nespecific șoimilor dunăreni, Maia probabil era doar în trecere prin acea zonă, îndreptându-se spre zone mai sudice, asemenea altor juvenili din aceeași specie care pe timpul iernii se deplasează spre sudul Europei. În această zonă, putem presupune fie că ea a fost atacată de o altă pasăre răpitoare, fie că a suferit din cauza foamei și astfel a pierit.

Toracele – Foto: Luca Andrei Dehelean

Penele și transmițătorul – Foto: Luca Andrei Dehelean

Transmițătorul satelitar – Foto: Luca Andrei Dehelean

Pe lângă faptul că am recuperat un aparat de valoare care va putea fi refolosit prin montarea sa, în viitor, pe un alt exemplar, această experiență pe care Maia ne-a oferit-o, începând de la montarea transmițătorului și până în momentul final, nu doar că ne-a oferit multe informații valoroase despre juvenilii de șoimi dunăreni dar mai ales întărește ideea de absolută nevoie pentru conservarea acestei specii, prin rata mare a mortalității în rândul tinerilor și multitudinea de riscuri la care aceștia sunt expuși!

Echipa – Foto: Luca Andrei Dehelean

Video despre găsirea șoimului în Bosnia

Photo: Saverio Gatto

Într-un articol anterior ne exprimam îngrijorarea cu privire la Béni, puiul supraviețuitor din 2010, care, după ce a petrecut vara în Turcia, în drumul înapoi către Africa s-a blocat în sudul Peninsulei Sinai, nereușind să găsească calea de trecere către Africa pe deasupra Canalului Suez. Motivele noastre de îngrijorare erau întemeiate, dat fiind că în 2010 un alt juvenil, Adél, și-a pierdut viața în aceeași zonă a peninsulei Sinai. Béni 1 este puiul care anul trecut a uimit pe toată lumea când, după ce a trecut cu bine de Sahara, a bătut toate recordurile: cea mai mare viteză (92 km/h), cea mai mare distanţă parcursă într-o singură zi (511,7 km) şi cei mai mulți kilometri parcurşi în total în migraţie (13869,17 km până la 06.01.2011).

Acum am primit vești bune de la ornitologul italian Saverio Gatto care ne-a transmis că în data de 20 octombrie Béni a fost observat lângă stația de tratare a apei de lângă orașul Sharm el Sheikh, în sudul Peninsulei Sinai, exact în aceeași locație unde anul trecut și-a pierdut viața Adél. (http://www.pomarina.ro/pomarina/index.php).
Din fericire Béni a fost văzut în viață de către ornitologul Saverio Gatto, care ne-a povestitit că l-a observat „zburând singur (deși în zonă se aflau și alte păsări răpitoare, cele mai multe dintre ele fiind acvile țipătoare mici) la aproximativ 30 de metri deasupra solului. El venea din direcția unei întinse plantații de eucalipt (așa cum se poate vedea și pe harta Google) și după ce a dat 3-4 tururi deasupra noastră pasărea a zburat către deșert.”

Putem afirma cu certitudine că pasărea despre care ne-a relatat dl. Gatto este Béni după inelul de plastic cu inscriptia C3 aflat pe piciorul stâng al păsării. Dl. Gatto a reușit să facă și câteva fotografii în care se poate vedea foarte bine acest inel. Din păcate însă de pe spatele păsării lipsește, așa cum se poate vedea din fotografii, atât transmițătorul satelitar montat de către membrii Grupul Milvus, cât și inelul metalic de pe piciorul drept cu inscripția H001997. Dl. Gatto ne-a transmis că „așa cum puteți observa și voi din imaginile atașate, lipsește atât transmițătorul gps cât și inelul metalic de pe piciorul drept.”

Explicația cea mai probabilă pentru lipsa transmițătorului satelitar și a inelului de pe piciorul drept este că pasărea a fost prinsă de cineva care i-a desfăcut atât dispozitivul cât și inelul. Din fericire cel care a făcut acest lucru a lăsat pasărea în viață, spre deosebire de Lisa care a fost omorâtă pentru „ornamentele” pe care le purta pe ea (http://pomarina.ro/RO/blog-migraie/120-acvil-ucis-de-superstiii)

După aceste date de bun augur putem să sperăm că Beni se află încă în viață, undeva prin sudul Africii și că în primăvară se va întoarce cu bine în locurile unde s-a născut pentru a începe ciclul vieții unei păsări adulte de acvilă țipătoare mică: găsirea unei perechi, depunerea ouălor și creșterea puilor.

Fiecare exemplar de acvilă țipătoare mică rămas în viață reprezintă o șansă în plus pentru supraviețuirea acestei specii aflată în declin pe întregul areal de răspândire, din nordul continentului european până în Turcia.

• În cei doi ani de proiect au fost montate transmițătoare satelitare pe 19 acvile țipătoare mici: 6 în 2010 și 13 în 2011;
• Dintre cele 6 acvile pe care s-au montat transmițătoare în 2010, două au murit (Adél în Peninsula Sinai si Jakab în Etiopia), două s-au eliberat de transmițătoare (Cingár și Arthur), uneia i-a fost scos transmițătorul și unul dintre inelele de identificare (Béni 1), rămânând ca doar Benjamin, acvila mascul adultă, să mai transmită informații. Două dintre transmițătoare, cel al lui Cingár și Adél au fost recuperate și remontate pe alte două păsări în 2011.
• Din cele 13 acvile pe care s-au montat transmițătoare în 2011, legat de două păsări avem informații certe că nu mai sunt în viață (Lisa omorâtă pe teritoriul Zambiei și Köves, care a murit pe teritoriul Ugandei), iar emițătoarele altor două păsări nu mai transmit informații de când sunt pe teritoriul Africii și nu știm în ce stare se află (Béni 2 și Katona); celelalte 9 păsări sunt în viață și transmit informații zilnic din zonele de iernare ca Zimbabwe, Botswana, Zambia, etc.

Și credem că surprizele legate de acvilele cu transmițătoare satelitare nu se vor opri aici. Dacă extrapolăm situația celor 19 acvile pe care le urmărim în cadrul proiectului nostru la cei aproximativ 40.000 de indivizi ai acestei specii, estimați în prezent în întreaga lume, am putea trage concluzia că amenințarea la adresa acestei specii este foarte mare.