Soluţia pentru Runda VI.
Soluţia
Foto: Dick Hoek, Wadi Gamal – Egipt, 2009
Se poate observa, că pasărea de pe imagine este o silvie din genul Sylvia.
Silvia de câmp (Sylvia communis) se exclude în primul rând datorită faptului că oglinda aripii prezintă pene ruginii-roşcate în contrast evident cu spatele, şi are picioare de culoare deschisă, gălbui.
Silvia mică (Sylvia curruca), specia nominală are picioare negre sau negricioase, cap gri, în contrast cu spatele care este brun pământiu. Penele din spatele ochilor, din zona urechii şi cele ale frâului sunt mai negricioase, de regulă în contrast vizibil cu penele sure ale capului, formând o mască mai închisă peste ochi. Baza mandibulei inferioare este gri deschisă.
Femelele silviei mediteranene (Sylvia melanocephala) au inel orbital roşu pronunţat, capul sur deschis, în contrastul cu spatele maroniu şi flancuri cu pene mult mai maroni-gălbui decât pasărea din imagine. De asemenea, baza mandibulei inferioare este de regulă gri.
Exemplarele tinere ale silviei de Cipru (Sylvia melanothorax) au coada mai scurtă, subcodalele pătate, cap gri închis, flancuri gri-maroni cu aspect murdar, iar un număr mare de supraalare şi remigele terţiare au margini deschise distincte. Tot aspectul general al păsării pare întunecat, contrar celui din imagine.
Femelele silviei cu gât negru (Sylvia rüeppelli) au capul cenuşiu închis în contrast cu spatele cu multă nuanţă de gri şi inel orbital cărămiziu-roşiatic. Flanculile gri au aspect murdar. Ciocul este lung, uşor curbat în jos, de la baza căruia porneşte o mustaţă curbată albicioasă care se remarcă deseori. Supraalarele mari şi terţiarele prezintă margini albicioase foarte distincte.
Exemplarele tinere şi femelele silviei cu ochelari (Sylvia conspicillata) au proiecţia aripii foarte scurte, picioare de culoare deschisă şi prezentând şi un panel lat şi foarte accentuat pe aripă, dată de marginea roşcată a remigelor.
Silvia de Atlas (Sylvia deserticola) are tarsul deschis, coada foarte lungă, inelul orbital fiind multe ori neaccentuat. Pe aripi (inclusiv pe marginile terţiarelor) prezintă multă culoare maroniu-ruginie.
Silvia de Sardinia (Sylvia sarda), silvia de Baleare (S. balearica) şi silvia de tufiş (S. undata) au picioare deschise, deseori gălbui, coadă foarte lungă în comparaţie cu corpul şi au partea inferioară a corpului foarte întunecat. Proiecţia primarelor este foarte scurtă.
Silvia roşcată (Sylvia cantillans) în penaj de juvenil şi femelele de anul doi pot fi foarte asămănătoare cu exemplarul din imagine. Sunt însă câteva diferenţe mici, care adunate laolaltă pot duce la eliminarea speciei. Silvia roşcată are ciocul uşor mai fin decât cel al păsării din imagine şi are baza ciocului gălbui şi nu roz gălbui, cărnie. Subcodalele păsării din imagine au aspect murdar, penele având o tentă gri şi roz. La silvia roşcată acestea sunt de regula albicioase. Tarsul este deseori mult mal gălbui decât cel al păsării noastre, care are tarsul roşu-maroniu închis, însă acesta poate varia mult. Culoarea capului de regulă este mai gri decât spatele cu tonalitate maronie, însă la pasărea din imagine toată partea superioară este aproape uniformă. În mod neobişnuit, terţiarele păsării noastre tind să aibă margini deschise bine vizibile ca şi în cazul silviei roşcate, remarcăm însă, că acesta este datorată uzurii penelor.
Dacă consultăm imaginea cu atenţie, remarcăm, că cele trei rectrice laterale au vârfuri albe, caracter care apare mai cu seamă doar la adulţii silviei roşcate.
Cel mai bun caracter de eliminare al acestei specii este coada, care, pe partea de sus este neagră, în contrast evident cu spatele.
Astfel rămâne doar o singură specie de silvie despre care nu am vorbit, şi anume silvia caucaziană (Sylvia mystacea), pe imagine fiind o femelă, probabil de anul doi.
Următoarele persoane (enumerate în ordinea sosirii răspunsurilor, începând cu primul) au răspuns corect la Runda VI. a – competiţiei „Mystery Bird” – Sylvia mystacea:
- Ádám Faragó – Ungaria
- Carlos Gutiérrez – Spania
- Dezső Péter – Ungaria
- William Velmala – Finlanda
- Andrew Holden – Marea Britanie
- Rami Lindroos – Finlanda
- Markus Lampinen – Finlanda
- Hannu Huhtinen – Finlanda
- Liviu Pârâu – România
Lista şi numărul privind opţiunile de identificare ale speciei:
Silvie caucaziană (Sylvia mystacea): 9
- Pietrar cu coadă neagră (Cercomela melanura): 1
- Silvie de Cipru (Sylvia melanothorax): 1
- Silvie cu ochelari (Sylvia conspicillata): 1
- Silvie mică (Sylvia curruca): 1
Soluţia pentru Runda V.
Consultând imaginea rundei V, putem remarca faptul că pasărea are partea superioară a corpului predominant neagră iar cea inferioară albă. Putem observa, de asemenea, culoarea picioarelor care sunt roz-roşii. Dacă luăm în considerare şi comportamentul păsării, care se scufundă cu aripile lipite de corp, putem elimina multe specii.
Corbul de mare cu picioare roşii (Sula sula) are spatele alb, fiind negre doar remigele. Modul de scufundare în apă este complet diferit de cel al păsării din imagine, corbii de mare plonjând în apă din aer în linie perpendiculară sau oblic.
Alca atlantică (Alca torda) are picioare gri-negricioase sau gri-mov, doar rareori roşiatice. Pufinii (Fratercula arctica şi Lunda cirrhata) au picioare roz-portocalii sau roşii dar trebuie reţinut faptul că speciile din familia Alcidae au un mod caracteristic de scufundare, cu aripile desfăcute înaintea pătrunderii sub apă (http://www.flickr.com/photos/8250397@N05/1554694252).
Astfel, toate speciile din această familie care ar intra în discuţie, pot fi eliminate.
Mai rămân aşadar raţele scufundătoare. Dintre acestea, raţa de gheţuri (Clangula hyemalis) are picioare gri sau gri-negricioase ci nu roz şi se scufundă sub apă cu aripile deschise lângă corp (http://www.flickr.com/photos/dah_professor/3216492345/).
Un astfel de colorit au doar cele trei specii de raţe sunătoare din Palearcticul de Vest, care se scufundă cu aripile strâns lipite de corp.
Raţa sunătoare islandică (Bucephala islandica) are mult negru în partea posterioară a corpului, în zona anterioară cozii. La scufundare, pe aripile închise iese în evidenţă oglinda albă de pe aripă, ceea ce la pasărea din imagine lipseşte. Totodată, picioarele speciei sunt gălbui-portocalii ci nu roz.
Raţa sunătoare (Bucephala clangula) seamănă cu specia din imagine însă are, de asemenea, picioare mai mult galben-portocalii. Regiunea cozii şi cea din spatele picioarelor sunt negre, vizibile şi la scufundare. Totodată, la raţa sunătoare, în această poziţie iese în evidenţă şi desenul alb-negru din partea superioară a aripii, porţiune care la pasărea din imagine este complet neagră (http://www.dereilanatureinn.ca/lounge/ducks2/index.htm).
Rămâne aşadar o singură specie, raţa sunătoare americană (Bucephala albeola), care are picioare roz, partea superioară neagră şi cea inferioară albă. Pe imagine este un mascul adult.
Următoarele persoane (enumerate în ordinea sosirii răspunsurilor, începând cu primul) au răspuns corect la Runda V. a – competiţiei „Mystery Bird” – Bucephala albeola:
Ádám Faragó, Ungaria
Hannu Huhtinen, Finlanda
Rami Lindroos, Finlanda
Andrew Holden, Marea Britanie
Carlos Gutiérrez, Spania
William Velmala, Finlanda
Markus Lampinen, Finlanda
Lista şi numărul privind opţiunile de identificare ale speciei:
Raţă sunătoare americană (Bucephala albeola): 7
Raţă sunătoare (Bucephala clangula): 3
Pufin (Fratercula arctica): 4
Corb de mare cu picioare roşii (Sula sula): 1
Alcă atlantică (Alca torda): 1
Raţă de gheţuri (Clangula hyemalis): 1
Foto: Marcus G. Martin, New Mexico, Ianuarie 2009
Vă rugăm vizitaţi: www.usefulbias.com şi www.photobirder.com
Soluţia pentru Runda IV.
Putem observa că pe imaginea rundei a patra este un pietrar (Oenanthe sp.) mascul, alb-negru, fapt care elimină o parte dintre reprezentanţii genului.
Aşadar, pentru soluţionare ne vom limita doar la aceste specii bicolore.
La pietrarul negru (Oenanthe pleschanka) şi pietrarul de Cipru (O. cypriaca) şapca albă (deseori cu creştet gri-murdar ci nu alb imaculat) se întinde mai mult pe ceafă decât la pasărea din imagine. De asemenea au ciocul mult mai scurt iar pe vârfurile rectricelor laterale prezintă întotdeauna negru.
La pietrarul caucazian (O. finschii) albul de pe cap se întinde şi pe partea de jos a cefei şi pe spate şi are întotdeauna mult negru pe rectricele laterale.
Pietrarul sumbru (O. lugens) prezintă pe vârfurile rectricelor laterale mult negru, are cioc scurt iar la specia nominală ‘lugens’subcodalele sunt ruginii (albe la subspecia ‘halophila’).
Pietrarul arab (O. lugentoides) nu este o specie din Palearcticul de Vest dar a fost una dintre soluţiile date, fapt pentru care îl vom discuta aici. Specia are în mare parte coadă neagră, are aripi scurte, cioc puternic, iar în partea posterioară a flancurilor şi pe subcodale prezintă pene ruginii.
O. alboniger se elimină uşor, în primul rând datorită capului negru fără şapcă albă.
Masculii pietrarului negru asiatic (O. picata) pot avea colorit foarte variabil însă, totuşi, în majoritatea formelor nu prezintă şapcă albă, au cioc mai fin, putând avea şi partea inferioară negricioasă. Celelalte forme pot fi excluse în primul rând datorită prezenţei culorii negre pe vârfurile rectricelor laterale.
Pietrarul de grohotiş (O. leucopyga) are penajul asemănător cu cel al păsării din imagine, însă masculii adulţi au doar partea posterioară a părţii inferioare albă, burta şi abdomenul fiind negre. Are totodată şi cioc mai fin şi mai scurt, coadă uşor mai scurtă iar şapca albă nu începe în dreptul ochilor ci uşor mai sus.
Pietrarul negru de stâncă (O. leucura) seamănă cu specia anterioară, având însă capul negru, fără coroană albă. De asemenea prezintă mult negru pe vârfurile rectricelor marginale.
Pe fotografie este bine vizibilă lipsa benzii terminale negre de pe coadă, partea inferioară albă, ciocul lung, picioarele relativ scurte. De asemenea se remarcă marginea albicioasă a vârfurilor terţiarelor şi iese în evidenţă şi o nuanţă crem-ruginie deschisă pe coadă. Rămâne aşadar o singură specie nediscutată, şi anume pietrarul cu glugă albă (Oenanthe monacha), mascul imatur de anul doi, în penaj apropiat de cel de adult.
Următoarele persoane (enumerate în ordinea sosirii răspunsurilor, începând cu primul) au răspuns corect la Runda IV.- a competiţiei „Mystery Bird” – Oenanthe monacha:
Erik Sanders, Olanda
Razvan Zinica, Romania
Dezső Péter, Ungaria
Ádám Faragó, Ungaria
Andrew Holden, Marea Britanie
Hannu Huhtinen, Finlanda
Rami Lindroos, Finlanda
Carlos Gutiérrez, Spania
Lucian Bolboacă, Romania
William Velmala, Finlanda
Markus Lampinen, Finlanda
Baczó Zoltán, Romania
Osvath Gergely, Romania
Michel Rogg, Elvetia
Fülöp Attila, Romania
Hadarics Tibor, Ungaria
Lista şi numărul privind opţiunile de identificare ale speciei:
Pietrar cu glugă albă (Oenanthe monacha): 16
Piertar sumbru (Oenanthe lugens): 2
Pietrar arab (Oenanthe lugentoides): 1
Pietrar de grohotiş (Oenanthe leucopyga): 1
Foto: Moldovan István, Egipt, 2008
Vă rugăm să vizitaţi pagina: www.birdinginegypt.com
Soluţia pentru Runda III.
Foto: Christian Artuso, Manitoba, Canada, 2006
Vă rugăm vizitaţi paginile: http://artusophotos.com și http://artusobirds.blogspot.com
Din imagine reiese clar că pasărea face parte din familia Turdidae.
După coloritul portocaliu de pe partea inferioară a corpului putem elimina multe specii.
Sturzul cu sprâncene albe (Turdus obscurus) poate avea colorit asemănător însă prezintă sprânceană albă, are porţiuni mici albe inclusiv sub ochi şi la baza mandibulei inferioare şi frâul negru. Are gâtul şi guşa gri-albicioasă (femela) sau gri (masculul) ci nu portocalie; nu prezintă pe piept bandă gri.
Femelele de sturz cu piept roşu (T. migratorius) nu au sprânceană evidentă în spatele ochilor. De asemenea, pieptul portocaliu nu este intersectat de o bandă cenuşie iar picioarele sunt de culoare închisă.
Sturzul Naumann (T. n. naumanni) are sprânceană albicioasă sau portocalie, lungă, care începe la baza mandibulei superioare, contrar păsării din imagine, la care sprânceana începe doar deasupra ochilor. Penele portocalii-roşcate de pe piept şi flancuri au un aspect solzos ci nu uniform ca la pasărea din imagine. Specia nu prezintă bandă gri pe piept şi nici benzi vizibile, gălbui-portocalii, pe supraalare.
Toate celelalte specii de sturzi şi mierle au un colorit diferit faţă de pasărea din imagine.
Aşadar, singura specie din Palearcticul de Vest cu un astfel de colorit este Ixoreus naevius sau Zoothera naevia. Pe imagine este o femelă, la care se văd bine caracterele speciei (partea inferioară portocalie cu o bandă cenuşie pe piept; sprânceana pal portocalie; o parte din banda de pe aripi, tot portocalie).
Următoarele persoane (enumerate în ordinea sosirii răspunsurilor, începând cu primul) au răspuns corect la Runda III. a competiţiei „Mystery Bird” – Ixoreus naevius :
William Velmala, Finlanda
Lucian Bolboacă, România
Faragó Ádám, Ungaria
Carlos Gutiérrez, Spania
Osváth Gergely, România
Hadarics Tibor, Ungaria
Andrew Holden, Anglia
Erik Sanders, Olanda
Hannu Huhtinen, Finlanda
Rami Lindroos, Finlanda
Markus Lampinen, Finlanda
Lista şi numărul privind opţiunile de identificare ale speciei:
Sturzul Naumann (Turdus naumanni): 4
Sturzul cu sprâncene albe (Turdus obscurus): 3
Sturz cu piept roşu (Turdus migratorius): 1
Soluţia pentru Runda I.
Din fotografie reiese clar că pasărea este de talie mare, cu aripi lungi şi cu un colorit predominant alb.
Aceste caractere restrâng cercul la un număr mic de specii posibile.
Adulţii speciilor de corbi de mare (Sula sp., Morus sp.) cu penaj alb-negru pot fi excluşi datorită faptului că aceştia au remigele primare negre. Imaturii în anii 3 şi 4 au de asemenea remigele primare negre şi în acelaşi timp prezintă şi secundare (sau o parte dintre aceste pene) de culoare închisă. Aceştia au, totodată, atât vârful aripilor cât şi vârful cozii ascuţite.
Pelicanii se exclud în primul rând datorită coloritului aripilor şi a formulei. Albatroşii din Palearcticul de Vest, ca de ex. albatrosul călător (Diomedea exulans) au aripi foarte lungi şi înguste iar coloritul aripilor este asemănător corbilor de mare imaturi.
Egreta mică şi cea mare (Egretta garzetta şi E. alba) au aripi cu vârfuri mai late şi cu formula mai rotunjită; contrar păsării din imagine, au penaj predominant alb curat şi picioare lungi, pronunţate, care depăşesc în zbor cu mult vârful cozii. De asemenea, nu prezintă bandă neagră terminală în partea din spate a aripilor. Imaturii de fază deschisă ai speciilor Egretta gularis şi Hydranassa [Egretta] caerulea pot avea porţiuni mici negre pe vârfurile remigelor şi pe spate, însă niciodată nu prezintă o bandă terminală neagră pe marginea posterioara a aripilor.
Berzele (Ciconiidae) au remigele negre şi picioarele lungi, de culoare roşie, care depăşesc cu mult vârful cozii în zbor.
Lopătarii juvenili (Platalea leucorodia şi P. alba) au un colorit predominant alb sau albicios pe partea superioară. Prezintă negru doar pe vârful primelor remige primare, vârfurile secundarelor fiind predominant albe, doar cu urme de negru în jurul vârfului rahisului, care nu formează însă o bandă lată neagră. Totodată, picioarele se întind mult în spate, depăşind bine vârful cozii, în zbor.
Singurul pescăruş care prezintă un penaj complet alb cu pete negre pe vârfurile remigelor este pescăruşul alb (Pagophila eburnea) în penaj de juvenil şi de prima iarnă. Acesta prezintă, însă, doar nişte stropi negri mărunţi pe vârfurile penelor, care se regăsesc atât pe remige cât şi pe supraalarele mari şi medii. Astfel de pete apar în cazul pescăruşului alb şi pe vârful fiecărei rectrice, care, la pasărea din imaginea noastră, lipsesc. Picioarele sunt scurte, nedepăşind vârful cozii în zbor.
Dacă se consultă imaginea cu atenţie sporită, se poate sesiza că aripa albă are o bandă terminală neagră relativ lată şi bine vizibilă, continuă, care se întinde pe toată lungimea aripii, fiind dată de vârfurile negre ale remigelor. Pe lângă aceasta, se pot remarca şi picioarele negre (mai precis doar degetele) care, întinse în spate, în zbor, depăşesc coada. Pe fotografie se vede puţin şi din partea inferioară a corpului care, de asemenea, este albă.
Eliminând toate aceste specii de mai sus, ajungem la concluzia că un astfel de colorit are doar ibisul sfânt (Threskiornis aethiopicus), specie colonizată în Europa şi care, în prezent, dispune de o populaţie sălbatică autosusţinătoare în Franţa.
Următoarele persoane (enumerate în ordinea sosirii răspunsurilor, începând cu primul) au răspuns corect la Runda I. a competiţiei „Mystery Bird” – Ibis sfânt (Threskiornis aethiopicus):
Răzvan Zinică, România
Faragó Ádám, Ungaria
Frederic Jiguet, Franţa
Jose Antonio Salazar Rabasa, Spania
Carlos Gutiérrez Expósito, Spania
William Velmala, Finlanda
Ariele Magnani, Italia
Rob Felix, Olanda
Balla Dániel, Ungaria
Hannu Huhtinen, Finlanda
Rami Lindroos, Finlanda
Hadarics Tibor, Ungaria
Markus Lampinen, Finlanda
Andrew Holden, Anglia
Baczó Zoltán, România
Lista şi numărul privind opţiunile de identificare a speciei:
Ibis sfânt (Threskiornis aethiopicus): 15
Lopătar (Platalea leucorodia): 8
Egretă mică (Egretta garzetta): 2
Pescăruş alb (Pagophila eburnea): 2
Pescăruş râzător (Larus ridibundus): 1
Egretă sură (Egretta gularis): 1
Pescăruş rozalb (Larus genei): 1
Pescăruş asiatic (Larus ichthyaetus): 1
Erete vânăt (Circus cyaneus): 1
Chirighiţă cu obraz alb (Chlidonias hybridus): 1
Foto: Miholcsa Tamás, Franţa, August 2009
