Două colonii de popândăi mutate din habitatele lor care în curând vor fi distruse

IMG_9049Indivzi din două colonii de popândăi, ale căror habitate urmau să fie distruse, au fost mutați într-o zonă mai sigură. Pe parcursul mini-vacanței de 1 Mai, timp de cinci zile, câțiva membri ai grupului Milvus au campat în Banat, în zona în care trăiau două colonii de popândăi  amenințați cu dispariția habitatului. Una dintre zone este o mică pășune aflată la marginea orașului Sânnicolau Mare, unde o fermă a primit permisiunea de a ara pământul și de a-l semăna cu grâu. Al doilea habitat este situat într-o zonă industrială de la marginea Aradului, unde din cauza dezvoltării habitatul întins pe trei hectare de pășune va fi în curând distrus. IMG_8918Utilizând capcane speciale pentru captură vie amplasate la intrarea în galerii, membrii grupului Milvus au capturat zeci de indivizi în aceste zone. Din nefericire, pentru că echipa s-a grăbit să scoată animalele înainte ca habitatul lor să fie distrus, aceasta a coincis cu perioada de împerechere a popândăului. Deoarece procesul de capturare și mișcarea la care sunt supuse sunt foarte stresante pentru femelele gestante, fiecărui individ în parte i s-a determinat sexul pe loc și, eventual, gradul sarcinii, iar femelele gestante au fost eliberate. Anul acesta, după ce indivizii tineri vor avea propria galerie, echipa se va întoarce pentru a le muta pe mame împreună cu puii lor. IMG_9504Toți ceilalți popândăi au fost cântăriți și măsurați, înregistrându-se date precum lungimea cozii, a membrelor posterioare și lungimea întregului corp.Aceste informații vor fi puse laolaltă și folosite pentru a face comparații între indivizii din mai multe colonii. Mai apoi, cuștile au fost prevăzute cu pământ, capitonate cu iarbă și acoperite cu pături, pentrua  simula cât mai bine cu putință habitatul natural al popândăilor, până la mutarea în noul habitat. În ziua următoare, dis-de-dimineață, popândăii au fost transportați la noile lor habitate. Din Arad, ei au fost transportați 30km spre nord, pe o pășune semi-naturală aflată în zona Sântana. Pășunea de 300 de hectare este situată într-o Arie de Protectia Speciala Avifaunistica (zonă Natura 2000 desemnată în special pentru observarea păsărilor), păscută moderat de oi. De la Sânnicolau Mare, popândăii au fost transportați la periferia unei pășuni mari protejate (parte dintr-un Sit de Importanță Comunitară) aflată la doar 10km depărtare. Ambele habitate noi au populații de popândăi stabiliți de mai multă vreme, iar animalele nou introduse se vor putea astfel integra mai ușor. IMG_9116De asemenea, noile habitate sunt situate în apropierea zonelor în care au fost amplasate cuiburile artificiale pentru șoimul dunărean și în care șoimul a revenit anul acesta. Astfel, chiar dacă s-au pierdut două habitate de popândău, șoimul dunărean poate în continuare să se hrănească din coloniile învecinate.

Lăsați un comentariu