Monthly Archives: October 2009

Vânturei de seară cu transmiţătoare prin satelit

Anitacska

Foto: Dehelean Luca

La data de 15 iulie 2009 a ajuns la noi un transmiţător de telemetrie prin satelit pentru a fi montat pe un vânturel de seară (Falco vespertinus). Emiţătorul de doar cinci grame este în prezent cel mai mic transmiţător existent care poate fi montat pe păsări. În total au fost achiziţionate un număr de opt transmiţătoare dintre care şapte au fost montate pe păsări din Ungaria iar unul în România. Considerăm, că acest eveniment este un pas foarte important în cunoaşterea migraţiei acestei specii periclitate. Împreună cu un număr mare de membrii al Grupului Milvus şi colegi de la MME Ungaria, la 15 iulie am montat emiţătorul miniatur pe o femelă adultă de 178 grame. Citeste mai departe

Postat în categoria Știri | Etichete: , , , | Lasă un răspuns

Păsări reabilitate şi eliberate recent

kek vercse_DiamondÎn ultima lună, reabilitarea păsărilor de la centrul nostru a înregistrat o reuşită remarcabilă. După ce păsările au fost ţinute sub observaţie permanentă o perioadă suficientă de timp pentru refacere totală, astfel că şase exemplare au putut fi eliberate. Vânturelul roşu (Falco tinnunculus) a fost confiscat de la un deţinător ilegal încă de acum un an. Acest mascul adult a ajuns la noi din Timişoara prin intermediul lui Lucian Pârvulescu, având penele foarte uzate, fiind incapabil de zbor. Citeste mai departe

Postat în categoria Știri | Etichete: , , , , , , , , , , , , , | Lasă un răspuns

Educaţie ecologică la şcolile din Iernut

În cursul anului şcolar 2008-2009, 30 clase al Şcolii Generale din Iernut au avut oportunitatea de a participa la cursuri de educaţie ecologică. Elevii au participat şi la ieşiri de teren organizate la Eleşteele de la Iernut. Activităţile au fost derulate în cadrul proiectului ”Popularizarea sitului Natura 2000 „Eleşteele Iernut-Cipău” şi realizarea planului de management cu implicarea factorilor de interes locali” finantat de Fundatia pentru Parteneriat si Mol.

În anul şcolar 2008-2009, 30 clase al Şcolii Generale din Iernut au avut oportunitatea de a participa la cursuri de educaţie ecologică. Elevii au participat şi la ieşiri de teren organizate la Eleşteele de la Iernut. Activităţile au fost derulate în cadrul proiectului ”Popularizarea sitului Natura 2000 „Eleşteele Iernut-Cipău” şi realizarea planului de management cu implicarea factorilor de interes locali” finantat de Fundatia pentru Parteneriat si Mol.
Postat în categoria Știri | Etichete: , , | Lasă un răspuns

Maraton ornitologic la Eleşteele Iernut Cipău

La data de 10 oct. 2009 vom organiza primul Maraton Ornitologic la Elesteele de la Iernut si Cipau.
Evenimentul va fi organizat in cadrul proiectului “Popularizarea sitului Natura 2000 „Eleşteele Iernut-Cipău” şi realizarea planului de management cu implicarea factorilor de interes locali” finantat de Fundatia pentru Parteneriat si Mol.
Informatii aditionale despre maraton gasiti aici.

Inscrieri se pot face contactandu-l pe Daroczi J. Szilard: szilard.daroczi@milvus.ro, 0720537066.

Postat în categoria Știri | 1 Răspuns