Dăm startul taberei Chituc 2016!

905539_632614670174618_7849978289509197035_o Rezultatele anilor anteriori: 25 de mii de păsări inelate. Tabăra de inelare a păsărilor migratoare, organizată pe Grindul Chituc în anii anteriori (2014-2015) s-au dovedit un succes! În total, au fost inelate 24 996 păsări, de către inelatori din România, Ungaria și Israel. Astfel, se conturează dinamica de migrație pentru cel puțin 15 specii, care traversează în număr mare grindul Chituc. Printre cele mai importante rezultate se numără și inelarea în cei doi ani, a 2828 de exemplare de muscar mic (Ficedula parva), posibil cel mai mare număr de indivizi din acestă specie, inelate în migrație, în regiunea Europei Centrale. Tabăra continuă și anul acesta, vă așteptăm la Chituc! Contăm pe ajutorul inelatorilor și voluntarilor entuziaști! Data de începere, este 24 iulie și vom petrece 14 săptămâni de inelare intensivă pe malul Mării Negre. Cei care doresc să participe ca voluntari, sunt rugați să-l contacteze pe colegul nostru, Attila Marton, pe adresa de email attila.marton@milvus.ro. Numărul locurilor săptămânale este limitat. Raportul final al taberei din 2015 poate fi descărcat aici. De asemenea, vă recomandăm să vizitați și pagina de Facebook a taberei aici.

Lăsați un comentariu