Heleşteele Iernut şi Cipău, Valea Alceului și Lunca Barcăului au fost declarate, printre multe alte zone importante pentru păsări sălbatice, la propunerea Grupului Milvus, în cadrul Hotărârii de Guvern nr. 1284 din 2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România. Acest act a fost pe urmă abrogat prin Hotărârea de Guvern nr. 971 din 2011.

Ce este reţeaua Natura 2000?

Reţeaua Natura 2000 este o reţea europeană de zone naturale protejate care cuprinde un eşantion reprezentativ de specii sălbatice si habitate naturale de interes comunitar. A fost constituită nu doar pentru protejarea naturii, ci şi pentru menţinerea acestor bogăţii naturale pe termen lung, pentru a asigura resursele necesare dezvoltării socio-economice.

Din 1992 Uniunea Europeana promovează ca instrument principal dezvoltarea reţelei de arii de conservare a naturii denumită Natura 2000, care să acopere ţările membre UE, dar şi ţările candidate, reţea planificată iniţial a fi desemnată până în anul 2000.  Realizarea Reţelei Natura 2000 se bazează pe două directive ale Uniunii Europene, Directiva de Habitate  şi Directiva Păsări, ce reglementează modul de selectare şi desemnare a siturilor şi protecţia acestora, iar Statele Membre au dreptul de a reglementa modalităţile de realizare practică şi de implementare a prevederilor din Directive.

Directiva Habitate (92/43/CEE) a fost creată pentru a conserva atât speciile de plante şi animale sălbatice, cât şi habitatele naturale din Uniunea Europeană, prin înființarea Ariilor Speciale de Conservare. Toate acțiunile bazate pe această directivă sunt axate pe menținerea unui statut de conservare favorabil sau pe reabilitarea speciilor şi habitatelor propuse. Toate măsurile de conservare ar trebui să aibă în vedere şi aspectele economice şi sociale la nivel regional şi local.

Directiva Păsări (79/409/CEE) se referă la conservarea speciilor de păsări care se găsesc în mod natural în sălbăticie pe teritoriul european al statelor membre. Principalele obiective ale acestei directive sunt protecția, managementul şi controlul acestor specii şi stabilirea regulilor pentru conservarea lor. Această directivă se aplică în cazul păsărilor, ouălor lor, cuiburilor si habitatelor lor. Statele membre sunt obligaţi să declare arii pentru conservarea speciilor şi habitatelor propuse.

După aderarea României la UE, în legislaţia românească aceste două Directive sunt transpuse prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 20 iunie 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice , cu modificările ulterioare.

Natura 2000 este o reţea ecologică constituită din situri Natura 2000 de două tipuri: Arii Speciale de Conservare (SAC – Special Areas of Conservation, fiind declarate la început ca şi SCI – Sites of Community Importance) constituite conform Directivei Habitate şi Arii de Protecţie Specială Avifaunistică (SPA- Special Protection Areas), constituite conform Directivei Păsări.

Aceste situri sunt identificate şi declarate pe baze ştiinţifice (conform procedurilor celor două Directive) cu scopul de a menţine într-o stare de conservare favorabilă o suprafaţă reprezentativă a celor mai importante tipuri de habitate (enumerate în Anexa I a Directivei Habitate) şi populaţii reprezentative de specii ale Europei (enumerate în Anexa II a Directivei Habitate şi în Anexa I a Directivei Păsări).

Stare de conservare favorabilă – Conform Directivei Habitate şi a legislaţiei româneşti:

A. Starea de conservare a unui habitat natural este dată de totalitatea factorilor ce acţionează asupra sa şi asupra speciilor caracteristice acestuia şi care îi poate afecta pe termen lung răspândirea, structura şi funcţiile, precum şi supravieţuirea speciilor ce îi sunt caracteristice. Starea de conservare a unui habitat natural se consideră “favorabilă” atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii:

• arealul sau natural şi suprafeţele pe care le acoperă în cadrul acestui areal sunt stabile sau în creştere;

• are structura şi funcţiile specifice necesare pentru conservarea sa pe termen lung, iar probabilitatea menţinerii acestora în viitorul previzibil este mare;

• speciile care îi sunt caracteristice se află într-o stare de conservare favorabilă, aşa cum aceasta este definită mai jos (punctul B.)

B. Starea de conservare a unei specii este dată de totalitatea factorilor ce acţionează asupra sa şi care pot influenţa pe termen lung răspândirea şi abundenţa populaţiilor speciei respective pe teritoriul Uniunii Europene. Starea de conservare se consideră “favorabilă” atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii:

• datele privind dinamica populaţiilor speciei indică faptul că aceasta se menţine şi are şanse să se menţină pe termen lung ca o componentă viabilă a habitatului natural;

• arealul natural al speciei nu se reduce şi nu există riscul să se reducă în viitorul previzibil.

Important!

La definirea acestor situri NU s-a plecat de la ideea unei protecţii stricte, care să interzică activitatea umană. Dimpotrivă, se consideră ca în foarte multe situaţii activităţile umane de gospodărire a resurselor naturale pot continua. În multe cazuri prezenţa habitatelor şi a speciilor din siturile Natura 2000 se datorează în special modului în care de sute de ani sunt gospodărite durabil pădurile, păşunile sau fânaţele.

Natura 2000 – este ceva nou si restrictiv?

În multe situaţii, speciile şi habitatele protejate din siturile Natura 2000 au apărut şi s-au menţinut ca urmare a activităţilor umane de exploatare durabilă a resurselor naturale. Ca urmare, în majoritatea siturilor Natura 2000 se vor menţine activităţile economice, dar cu accent deosebit pe conservarea speciilor şi habitatelor pentru care au fost declarate. Managementul acestor zone va trebui să ţină cont de faptul că Natura 2000 este, în primul rând, un instrument de conservare a biodiversităţii. Planurile de management vor include acele activităţi economice care ajută la menţinerea şi protejarea naturii şi a mediului.

În siturile Natura 2000 vor fi permise activităţi agricole tradiţionale, unele dintre acestea necesare pentru menţinerea peisajelor (de exemplu, pajiştile montane), cultivarea şi obţinerea produselor ecologice – legume, fructe, produse lactate, carne, sucuri de fructe, activităţi de vânătoare şi pescuit, cu condiţia ca siturile Natura 2000 să îşi păstreze obiectul conservării.

Exploatarea terenurilor agricole nu trebuie să conducă însă la degradarea sau distrugerea habitatelor naturale şi a speciilor de plante şi animale de interes comunitar, pentru care zona a fost declarată sit Natura 2000.

Aceste activităţi vor respecta masurile minime de management pentru speciile de interes comunitar, de exemplu:

• respectarea perioadelor de reproducere, cuibărit, popas şi iernat;

• exploatarea masei lemnoase – în funcţie de habitatul / specia pentru care zona a fost declarată sit Natura 2000;

• construcţii din materiale tradiţionale, în acord cu arhitectura zonei;

• activităţi de promovare si dezvoltare a turismului durabil, cu accent pe ecoturism.

Nu vor fi permise în zonele protejate construcţii şi lucrări de infrastructură care afectează habitatele/ speciile pentru care zona a fost declarată sit Natura 2000. Excepţie fac acele lucrări care sunt importante pentru siguranţa oamenilor sau de importantă naţională. Conform legislaţiei în vigoare, activităţile din siturile Natura 2000 se vor supune procedurii de evaluare a impactului de mediu, dacă lucrările prevăzute afectează habitatele şi/ sau speciile pentru care acea arie a fost declarată sit Natura 2000.

Evaluarea impactului asupra mediului nu va fi însă necesară pentru activităţile zilnice; de asemenea, declararea unei zone ca sit Natura 2000 nu va afecta dreptul de proprietate asupra terenurilor. În cazul în care vor exista activităţi care trebuie stopate, datorită declarării unei zone drept sit Natura 2000, fermierii, proprietarii, administratorii şi concesionari de terenuri vor primi plăţi compensatorii.

Pe lângă conservarea capitalului natural, reţeaua Natura 2000 oferă oportunităţi importante pentru dezvoltare economică durabilă, atât prin posibilitatea atragerii de fonduri, cât şi printr-un management economic eficient în beneficiul oamenilor şi al naturii.