Fundația pentru Parteneriat

Valea Alceului şi LuncaBarcăului, situri Natura 2000 desemnate pentru conservarea vânturelului de seară

Proiect finanțat de MOL România și Fundația pentru Parteneriat

Scopul proiectului a fost conservarea speciilor de păsări de interes comunitar existente în cele două situri Natura 2000 din Câmpia de Vest, aflate în custodia Grupului Milvus, prin activităţi de promovare a importanței ariilor protejate şi de conştientizare privind necesitatea protecţiei speciilor periclitate.

Informarea şi conştientizarea factorilor de interes locali

Cu ocazia prezentărilor efectuate în cadrul proiectului am reuşit să comunicăm cu importanţi factori locali în ceea ce priveşte conservarea speciilor de păsări de interes comunitare din SPA Lunca Barcăului. De exemplu, cu ocazia Zilei Biodiversităţii, împreună cu reprezentantul partenerului de proiect (Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor), copiilor din Școala Generală de la Tămășeu li s-a prezentat importanţa ocrotirii patrimoniului natural, în general, respectiv valorile faunistice a căror conservare a constituit principalul motiv pentru care s-au declarat arii naturale protejate de interes comunitar în zona lor. S-a pus accent atât pe prezentarea amănunţită a speciilor cheie, cât şi pe condiţiile necesare pentru asigurarea statului favorabil de conservare ale acestora în habitatele puternic antropizate, cum sunt cele din regiunile de câmpie.

De asemenea, s-a editat un pliant bilingv (româno-maghiar) despre sit, cu informaţii generale despre reţeaua Natura 2000, SPA-ul Lunca Barcăului şi speciile de păsări care reprezintă valoarea adevărată a acestei arii naturale protejate. De asemenea, s-au realizat panouri informative, care în bună parte conţin informaţii similare cu cele existente în materialele redactate pe suport de hârtie, doar că în acest caz, pe lângă informaţii generale pentru localnici, s-a dorit comunicarea către toţi cei care accesează zona pentru diferite scopuri (pescuit sportiv, turism, tranzit, etc.). În centrul comunelor Roșiori respectiv Tămășeu, s-a montat câte un panou cu descrierea sitului (limitele, statutul juridic, informaţii generale despre speciilor de păsări a căror protecţie constituie cheia succesului din punctul de vedere al managementului situri). Panoul din Roșiori a fost montat chiar în faţa şcolii, asigurând ca şi generaţiile viitoare de elevi să afle informaţii importante despre aria protejată. Iar pe teren, în apropierea coloniei de cuibărit de la Mihai Bravu, s-a instalat un panou informativ cu menirea de a face cunoscut publicului larg cele mai relevante şi comune specii de păsări, care fac obiectul protecţiei.

Îmbunătăţirea condiţiilor de cuibărit pentru speciile ţintă

Amplasarea a 30 de cuiburi artificiale pentru vânturei și dumbrăvence reprezintă un aport semnificativ pentru îmbunătăţirea condiţiilor de cuibărit pentru păsări.

Considerăm că, prin realizările acestui proiect am reuşit, măcar parţial, ca SPA-ul Lunca Barcăului să reprezinte o mândrie pentru reprezentanţii comunităţilor locale, şi să înţeleagă, că conservarea acestor valori pe termen lung reprezintă în acelaşi timp o oportunitate în plus faţă de alte comunităţi, pentru a accesa fonduri speciale, specifice siturilor Natura 2000. Considerăm că, prin calitatea materialelor realizate am reuşit să contribuim semnificativ la schimbarea atitudinii negative, existentă de multe ori în rândul localnicilor faţă de ciori şi păsările răpitoare.

Pentru alte detalii și materiale vă rugăm accesați această pagină.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>