Aria protejată cuprinde două sisteme de eleştee pe valea Mureşului, la 25-30 km în aval de Tg.-Mureş. Zona se află pe raza judeţului Mureş, lângă drumul E60 care leagă Cluj Napoca cu Târgu Mureş. Totodată se poate accesa şi din direcţia Mediaş (SB) spre Târnăveni (MS), prin drumul DN14A, iar din Blaj (AB) spre Târnăveni pe DJ107. Ele aparţin de compania Piscicola Zău de Câmpie S.A. şi sunt date în custodie la firme private.

Eleşteele fac parte din reţeaua internaţională IBA (Important Bird Areas = Arii de Importanţă Avifaunistică), ele fiind după cunoştinţele actuale cele mai importante zone pentru migraţia păsărilor de apă din judeţul Mureş. Ele au devenit zone protejate în 2007, când au fost incluse în reţeaua Europeană de Arii Protejate „Natura 2000”, fiind de o importanţă majoră pentru păsări. Zona a fost desemnată la propunerea Asociaţiei Grupul Milvus.

Suprafaţa totală a heleşteelor este de 454.4 ha şi, deşi au fost realizate artificial şi în primul rând cu scopul de a „produce peşte”, datorită dispariţiei zonelor umede naturale au devenit importante pentru conservarea biodiversităţii. Heleşteele au fost înfiinţate la începutul anilor ’70, având ca scop crearea unor amenajări piscicole în albia veche a Mureşului. În prezent destinaţia heleşteelor este multiplu, fiind folosite atât pentru pescuit sportiv cât şi pescuit industrial. Pe lângă luciul de apă şi perimetrul propriu zis al eleşteelor, situl mai include şi terenuri arabile, mlaştini şi lacuri temporare, cursuri mici de ape (ex. pârâu, canal), păşuni şi zone cu vegetaţie arbustivă. Pe marginile bălţilor de obicei găsim brâuri de stuf de diferită lăţime.

Heleşteele de la Iernut sunt compuse din două lacuri cu suprafaţă mare separate de un dig reconstruit recent, deteriorat în anii precedenţi de valuri. Pe lângă aceste suprafeţe de apă mai sunt prezente 13 de bazine mici, majoritatea lor fiind scoase complet din circuitul piscicol. În aceste bazine, respectiv în mijlocul bazinului mare, care se află către şoseaua E60 cresc în prezent sălcii.

Heleşteele de la Cipău sunt formate dintr-un număr de trei bazine de mărime mijlocie şi unul mic, având împreună o formă de potcoavă care ne indică, că aceste eleştee au fost înfiinţate pe un fost braţ mort al Mureşului. Între bazine găsim o mlaştină mică cu stufăriş, păpuriş, rogoz şi sălcii scunde, având apă permanentă, fiind în contact cu un canal colector. Unul dintre bazine prezintă pe margini o fâşie de stuf destul de lat, favorizând cuibăritul multor specii de păsări.

În vecinătatea eleşteelor întâlnim terenuri agricole parcelate, păşuni, fâşii înguste de tufărişuri şi sălcii, stuf şi aliniament de plopi canadieni între digul bălţilor şi aliniamentul drumului E60. Zonele agricole sunt lucrate extensiv, având un aspect mozaicat.

Descrierea valorilor naturale

Lacurile sunt folosite în timpul migraţiei de toamnă şi primăvară de un număr de cca. 120 de specii. Printre aceştia se numără opt specii, care pot fi considerate de interes global. Dintre cele cu apariţie regulată în zonă şi cele cuibăritoare care au interes comunitar menţionăm următoarele: cormoranul mic (Phalacrocorax pygmeus), raţa roşie (Aythya nyroca), egreta mică (Egretta garzetta), stârcul roşu (Ardea purpurea), stârcul de noapte (Nycticorax nycticorax) etc.

Cea mai însemnată colonie de stârci de noapte din Transilvania (min. 100 perechi) respectiv de egrete mici (10-12 perechi) cuibăreşte în mijlocul lacului numărul I. de la Iernut, pe tufele de sălcii care au crescut aici în perioada în care nivelul apei în lac era foarte scăzut (2004-2006). Conservarea acestei colonii este o prioritate mare şi pe nivel naţional. Pe lângă speciile menţionate anterior, remarcăm şi prezenţa în zonă ca specie cuibăritoare dar şi de pasaj în număr semnificativ al stârcului pitic (Ixobrychus minutus), eretelui de stuf (Circus aeruginosus), a cresteţului cenuşiu (Porzana parva), cuibărind ocazional aici şi piciorongul (Himantopus himantopus) şi ciocîntorsul (Recurvirostra avosetta).

Pe lângă numărul mare a speciilor care folosesc această zonă ca loc de pasaj este semnificativ şi numărul aglomerărilor mari din unele dintre specii. Anual, în aceste perioade trec în pasaj peste 20 de mii de păsări de apă aparţinând unui număr mare de familii/subfamilii (Podicipedide, Phalacrocoracide, Ardeide, Ciconiide, Anserine, Anatine, Rallide, Charadriide, Scolopacide, Laride, Sternide etc.). Anual putem observa aici specii rare pe nivel european sau chiar mondial. Apariţia pelicanului creţ (Pelecanus crispus) în această zonă a devenit o regularitate anuală în ultima perioadă, specie care apare doar excepţional în alte zone umede din Transilvania. Trebuie remarcat şi regularitatea prezenţei (uneori în numărul mare) în zonă pe perioada de pasaj a unor specii care apar mai rar în interiorul arcului Carpatic, cum ar fi ploierul auriu (Pluvialis apricaria), sitar de mal (Limosa limosa), gâscă cu gât roşu (Branta ruficollis), fluierar de lac (Tringa stagnatilis) etc.

Unele specii poposesc în aceste zone până ce apele îngheaţă. De regulă, imediat după dezgheţarea suprafeţelor de apă (sfârşitul lunii februarie) raţele, lişiţele, pescăruşii şi stârcii se întorc pe lacuri. Uneori, chiar şi în această perioadă putem întâlni aici stoluri formate de câteva sute, până la o mie de păsări de apă.

Se remarcă aşadar importanţa acestor zone atât pentru cuibăritul unei număr însemnat de păsări, cât şi pentru pasaj şi uneori iernare. În mod firesc, în afara păsărilor de apă întâlnim aici în diferite perioade ale anului şi păsări răpitoare cum ar fi codalbul (Haliaeetus albicilla), uliganul pescar (Pandion haliaetus), acvila ţipătoare mică (Aquila pomarina), şerparul (Circaetus gallicus), eretele vânăt (Circus cyaneus) etc. De asemene, diversitatea păsărilor cântătoare de talie mică, cuibăritoare în stufărişul şi tufărişurile din zonă este relativ ridicată.

În perioada de toamnă, înaintea migraţiei, stufărişurile lacurilor de la Cipău oferă loc de înnoptare pentru stoluri formate din mii, uneori zeci de mii de grauri (Sturnus vulgaris), rândunici (Hirundo rustica) şi lăstuni de mal (Riparia riparia).