Vernisajul Naturii Milvus

Milvus Nature Photography

Chiar dacă afară toamna își arată fața mohorâtă, aproape 60 de persoane au acceptat, joi seara, invitația noastră la o plimbare figurativă în lumea animalelor și a peisajelor care te lasă fără suflare. Mai precis în lumea fotografiilor despre natură, în total 47 de instantanee.

Vernisajul  celui de-al șaptelea Concurs Internațional de Fotografie de Natură ”Milvus” a avut loc la Galeria Uniunii Artiștilor Plastici din Tîrgu-Mureș în prezența a doi dintre câștigători: Lukács Gábor din Ungaria, câștigătorul concursului și Dorin Bofan, desemnat drept cel mai bun fotograf din România.

În concurs au fost înscrise peste 450 de fotografii în cadrul a două secțiuni – general și macro. Lucrările au venit din țări precum România, Ungaria, Italia, Rusia,  Spania, Belgia, Gibraltar, Danemarca, Franța, Grecia, Finlanda, Macao, Slovacia, Marea Britanie și  Spania.

IMG_1361Prezent la vernisaj, Tamás András, președintele juriului a vorbit publicului despre impresiile sale, despre modul în care acest concurs, în opinia sa, tinde să interpreteze natura într-un mod artistic.

Vă invităm să petreceți câteva momente plăcute la expoziția Milvus! O puteți face până joi, 15 octombrie la Galeria Uniunii Artiștilor Plastici (la parterul Palatului Culturii), și în sala de expoziții a Casei Bernády de-a lungul lunii decembrie (strada Horea, nr.6).

Click AICI pentru mai multe fotografii despre expoziţie

This entry was posted in Știri. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *