Păsări reabilitate şi eliberate recent
În ultima lună, reabilitarea păsărilor de la centrul nostru a înregistrat o reuşită remarcabilă. După ce păsările au fost ţinute sub observaţie permanentă o perioadă suficientă de timp pentru refacere totală, astfel că şase exemplare au putut fi eliberate. Vânturelul roşu (Falco tinnunculus) a fost confiscat de la un deţinător ilegal încă de acum un an. Acest mascul adult a ajuns la noi din Timişoara prin intermediul lui Lucian Pârvulescu, având penele foarte uzate, fiind incapabil de zbor. După ce a făcut năpârlirea completă, el a fost eliberat cu succes. Juvenilul de vânturelul de seară (Falco vespertinus), a ajuns la noi prin intermediul D-lui Gyerő Győző, care l-a găsit lângă şosea, în vecinătatea localităţii Chişineu Criş din judeţul Arad. După ce condiţia fizică a păsării (botezată de către „părinţii adoptivi” Diamond) a devenit adecvată pentru a fi eliberată, aceasta şi-a luat zborul spre Africa împreună cu semenii ei din colonia de lângă Turda. Cei doi şorecari comuni (Buteo buteo) au ajuns la noi, unul din Arad, celălalt din Tg. Mureş, având leziuni serioase la aripi, fiind incapabili de zbor. După o perioadă de cca. două luni, în care au urmat tratament corespunzător, au fost eliberaţi lângă Tg. Mureş. Ambele păsări au zburat foarte bine, cu zbor activ la distanţe foarte mari, după care au început să se rotească şi să urce la altitudini din ce în ce mai mari. Huhurezul mic (Strix aluco), botezat Ágoston, a ajuns la centrul nostru prin intermediul lui Szabó József jun. Femela tânără a suferit un şoc probabil din cauza coliziunii cu un autoturism în Pădurea Bogăţii (jud. Braşov). După doar trei săptămâni, starea ei s-a remediat, devenind aptă de a fi eliberată. Eretele du stuf tânăr (Circus aeruginosus) a fost găsit în stare foarte slăbită lângă Tg. Mureş în această toamnă. Neavând probleme serioase, el şi-a revenit în timp foarte scurt, fiind eliberat la eleşteele de la Cipău (jud. Mureş). Acest exemplar a fost revăzut la două săptămâni după eliberare la 3-4 km distanţă de la locul eliberării, vânând la eleşteele piscicole de la Iernut, ceea ce confirmă de asemenea reuşita reabilitării. Înaintea eliberării toate păsările au fost inelate, iar despre majoritatea lor am realizat şi înregistrări video.
Tags: Common Buzzard, erete, huhurez mic, injured birds, Kestrel, Marsh Harrier, pasari ranite, reabilitare, reabilited birds, Red-footed Falcon, releasing of birds, sorecar comun, Tawny Owl, vanturel
