Monitorizarea ciufilor de pădure în locurile de iernare mai ușor de realizat din acest an!

De azi până la 31 ianuarie, ornitologii dedicați ne pot contacta pe office@milvus.ro pentru detalii.

  Iată şi metoda de lucru:

  1. Perioada observațiilor
  • Observațiile se fac odată pe an, în perioada 20 decembrie-31 ianuarie
  • Observațiile se efectuează în timpul zilei *

*acolo unde nu este posibilă numătoarea ciufilor pe timpul zilei din cauza situării locului (proprietate privată, curțile instituțiilor de stat cu acces interzis, etc.) se poate aplica numărătoarea în zori sau în amurg, când păsările sosesc la/părăsesc locul de adunare. Acest lucru trebuie menționat în formularul la rubrica Observații”.

  1. Locul observațiilor
  • Voluntarii indică coordonatorului localitatea (localitățile) în care sunt dispuși să desfășoare observații regulate în viitor.
  • În cazul localităților mari (sate întinse, orașe) unde este dificilă parcurgerea tuturor străzilor, aleilor, parcurilor, etc., după înțelegerea comună dintre voluntar și coordonator, se va desemna o suprafață bine delimitată a localității alese unde se vor efectua observațiile.
  • Trebuie vizitate și cimitirele, clădirile abandonate, fermele din apropierea localităților, dacă se găsesc în preajma lor arbori adecvați pentru ciufi.
  • 3. Observațiile propriu-zise
  • Scopul observațiilor este găsirea locurilor de aglomerare din localitățile alese și numărarea cât mai exactă a ciufilor de pădure din aceste aglomerări.
  • În cadrul ieșirilor pe teren voluntarii verifică toate străzile, aleile, parcurile, curțile instituțiilor publice cu arbori/pâlcuri de copaci adecvați din localitatea aleasă (după exemplul prezentat pe harta), în vederea găsirii locurilor de aglomerare de ciufi.
  • O anumită localitate trebuie verificată în totalitate (prin parcurgerea tuturor străzilor, aleilor etc.) din 3 în 3 ani. În anii intermediari, vizitarea locului/locurilor de aglomerare deja cunoscute din localitatea respectivă și numărarea ciufilor de pădure este de ajuns.
  • În localitățile fără locuri de aglomerare (cele în care nu s-au găsit nici în urma verificărilor) nu este nevoie repetarea observațiilor anuale, acestea pot fi efectuate din 3 în 3 ani.
  • Dacă dintr-o localitate dispare un loc de adunare sau numărul ciufilor este mult mai scăzut ca în anii anteriori, aceasta trebuie verificată „în totalitate” încă 2 ani consecutiv, după care va fi considerată localitate fără loc de aglomerare și se vor putea efectua observații din 3 în 3 ani.
  • În timpul observațiilor trebuie acordată o atenție sporită semnelor care pot indica prezența ciufilor (urmele de excremente albe și ingluviile de la baza arborilor în care se adăpostesc ciufii de pădure).
  • În cazul găsirii unui loc de aglomerare se va marca poziția acestuia cu GPS-ul.
  • Dacă locul de adunare se întinde pe o suprafață mare este indicat să se marcheze colțurile acestuia în mai multe locuri.
  • Este important ca numărătoarea ciufilor să se facă în liniște, deoarece în multe cazuri sunt sperioase, și pot zbura din locurile de aglomerare înainte de a fi numărate.
  • Dacă este posibilă, numătoarea păsărilor trebuie repetată și efectuată din mai multe puncte, pentru a observa și păsările care se află în locuri ascunse.*

** în locurile unde nu este posibilă numătoarea ciufilor pe timpul zilei din anumite motive (ex.:păsările sunt sperioase și nu permit apropierea de locul de aglomerare) se poate aplica numărătoarea în zori sau în amurg când păsările sosesc la/părăsesc locul de adunare. Acest lucru trebuie menționat în formular la rubrica Observații”.

  • Dacă găsiți numai urme de ciufi, acest lucru trebuie menționat în formular la rubrica “Ce ați găsit” în căsuța “Loc de aglomerarea abandonat”.
  • Observațiile pot fi efectuate atât pe jos, cât și cu mașina. Parcurgerea traseului cu mașina poate fi mai eficientă, dar în acest caz recomandăm să fie prezenți mai mulți observatori.
  • Zonele în care este posibilă prezența unui loc de aglomerare, dar nu se poate vedea cu siguranță din mașină, trebuie verificate la faţa locului.
  • Sunt binevenite și datele despre celelalte specii de păsări observate, acestea putând fi notate cu ușurință. Recomandăm notarea tuturor speciilor observate (listă completă de specii) cu un număr estimat de exemplare observate.

Descarcaă FORMULARUL aici.

This entry was posted in Știri. Bookmark the permalink.

Un răspuns la Monitorizarea ciufilor de pădure în locurile de iernare mai ușor de realizat din acest an!

  1. Stefan Patriche says:

    Cred că pentru început este o activitate care mi se potriveşte. Locuiesc în Oneşti şi cunosc oraşul foarte bine. M-am documentat despre activitatea de voluntariat, iar activitatea nu presupune un binoclu bun.
    Cu încredere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *