Călătoriile complexe al vântureilor de seară

Ubul, vânturelul de seară de sex masculin capturat în toamna anului trecut în Dobrogea pentru a-i monta un transmițător satelitar, astfel încât să îi fie urmărită calea, a ajuns a doua oară în Africa. În urma unei colaborări a Grupului Milvus cu mai multe organizații partenere din Ungaria (MME/BirdLife Ungaria, Directoratul Parcului Național Körös-Maros respectiv Directoratul Parcului Național Bükk), Ubul a fost echipat cu transmițător satelitar anul trecut, așadar el a parcurs pentru prima oară un ciclu anual de viață în așa fel, încât să furnizeze date deosebit de importante pentru specialiștii implicați în protejarea specie.
kvfotok2După o călătorie istovitoare, cu multe peripeții și pericole, Ubul  s-a reîntors la începutul verii la locul lui de cuibărire din Ucraina, situat în partea de nord a Mării Negre. De-a lungul celor 33 de mii de kilometri, Ubul a traversat de două ori marea Mediterană, Sahara, și a străbătut încrucișat teritoriul său de iernare din Namibia și Botswana.

Vanturel de seara

Perioada cea mai dificilă din călătorie s-a dovedit a fi cea spre locul lui de cuibărire. Condițiile meteorologice, în special vântul puternic din față a făcut aproape imposibilă trecerea în condiții de siguranță a Saharei pentru vântureii de seară. Ubul, la fel ca mulți alți vânturei de seară a așteptat momentul oportun pentru a trece Sahara, de la mijlocul lunii aprilie până în iunie a zburat deasupra unor zone deluroase din Ghana, Togo și Benin. Din păcate nu toate păsările s-au adaptat acestor condiții meteorologice speciale. Se pare că Dana, o altă pasăre echipată cu transmițător satelitar a pierit în Camerun, la fel ca și alte păsări care încercau, de asemenea, să traverseze deșertul sfidând vicisitudinile vremii. Dispozitivul lui Adai, un mascul inelat în Kazahstan, nu a mai transmit informații despre ruta lui încă de deasupra Marocului, în timp ce aparatul lui Apollo ne-a fost retransmis de colegii italieni (inițial, pescari francezi au recuperat transmițătorul). Unele păsări au încercat să traverseze Sahara prin Maroc și să ajungă în Peninsula Iberică, dar o mare parte dintre ele au fost împinse de vânturile oceanului Atlantic, numai câteva păsări norocoase au ajuns pe malurile Insulelor Canare și Azore.

Anul acesta doi vânturei de seară din Romania au fost echipați cu transmițătoare satelitare, de data aceasta în Bărăgan. Cele doua femele bătrâne, Marina şi Kira, au ajuns și ele în Africa, la fel ca Ubul. Interesant este faptul că, în timp ce păsările (trei vânturei) cu emițătoare montate în partea orientală  a Europei au ajuns atât de departe, cinci din cei șase vânturei de seară cu transmițătoare montate în Ungaria se află încă în Europa.

Vânturei de seară echipați cu transmițătoare satelitare în Ungaria, în întârziere se află în urmele vântureilor din est.

Montarea transmițătoarelor a avut loc în cadrul proiectului LIFE+ destinat conservării vânturelului de seară.

Ruta vântureilor de seară poate fi urmată aici: www.satellitetracking.eu.

This entry was posted in Știri. Bookmark the permalink.

Un răspuns la Călătoriile complexe al vântureilor de seară

  1. Florin says:

    foarte interesant

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *