Monitorizarea păsărilor răpitoare de zi cuibăritoare din România (MPR)

Stimați voluntari! Lansăm programul de monitorizare a păsărilor răpitoare de zi cuibăritoare din România (MPR). Este un program inițiat de Asociația Grupul Milvus și are ca scop urmărirea pe termen lung a schimbărilor în efectivele și productivitatea speciilor de păsări răpitoare de zi cuibăritoare pe tot teritoriul țării. Aici este inclusă – datorită biologiei reproducerii – și barza neagră (Ciconia nigra), respectiv corbul (Corvus corax). Programul este, în principiu, un program pe bază de voluntariat. Programul de monitorizare a păsărilor răpitoare din România este alcătuită din două scheme diferite. Cu un  aspect dublu, el este menit să furnizeze o serie de date privind schimbările populaționale și de productivitate. În dezvoltarea metodologiei am folosit cele ale schemelor deja existente în România și din țările unde acestea au deja tradiție. Observațiile vor fi efectuate în pătrate de 10×10 km, iar în vederea menținerii continuității, voluntarii sunt rugați să aleagă pătrate pentru care există date din trecut.
  1. Prima schemă, schema principală, este monitorizarea păsărilor răpitoare prin observații de pe puncte fixe. În cazul în care voluntarii nu au suficient timp liber pentru a implementa ambele scheme, această schemă poate fi efectuată și fără a doua.
  2. A doua schemă va fi monitorizarea cuibăritului păsărilor răpitoare, barza neagră și corb. Aceasta constă în căutarea și monitorizarea tuturor cuiburilor existente a speciilor țintă în una sau mai multe din pătratele de 2X2km2 din pătratul de 10X10 km2 ales. Menționăm că metodologia celei de-a doua scheme va fi lansată în toamna anului 2017, în prezent fiind sub testare.
Pentru mai multe informații privind programul, vizitați pagina www.milvus.ro/mpr, unde găsiți detalii privind harta pătratelor, puteți alege un eșantion și puteți descărca punctele de observații, limita pătratelor, formularele și metodologia. Dacă doriți să participați în această monitorizare sau aveți întrebări legate de acest program vă rugăm să ne contactați pe adresele de mai: office@milvus.ro sau robert.zeitz@milvus.ro Vă mulțumim anticipat, În numele echipei, Zeitz Robert

Lăsați un comentariu

This Post Has 2 Comments

  1. Zeitz Robert

    Bună ziua, formularele și hărțile comletate se trimit scanate pentru a avea o copie de siguranță dar se pot introduce și în baza noastră de date. Așa, cum este stabilit și în metodologie, în această schemă culegem doar date din eșantioanele țintă și voluntari care duc la bun sfârșit observațile necesare. Pătratele, care sunt fișiere de hărți digitalizate se pot pune pe hărți digitalizate în programe ca QGis sau Google Earth, după ce se pot lista, astfel se văd limitele pătratului. Pentru orientare pe teren aceste fișiere *.gpx se pot încărca în gps-uri sau telefoane și se pot suprapune cu hărți.

  2. andreica cristian

    Bună ziua, vreau să zic dacă formularul se poate completa electronic sau se trimite prin poștă? Oricum se pot trimite observații inedite sau cel puțin neremarcate de alți oameni? La urma urmei cum pot pune pătrate pe hartă?